VIDEO | Generalul (r) Ștefan Dănilă: „Ucraina a mobilizat în jur de 300 – 400 de mii de oameni”

Publicat: 22/02/2023, 12:04

Generalul (r) Ștefan Dănilă a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Fostul șef al Statului Major al Armatei spune că efectivele rusești pot ajunge la 500 de mii de oameni. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

„Numărul efectiv al oamenilor de pe front nu putem să-l știm, putem să-l estimăm. Ce știm sigur este că Federația Rusă a făcut o mobilizare parțială. Efectivele rusești pot ajunge la 500 de mii de oameni.

Pot mobilizeze oameni pe care îi aducă pe front. Au avut unii dintre ei o perioadă de pregătire, alții au fost aduși direct pe front, pentru că trebuiau schimbați cei care erau epuizați, cei care erau cât de cât cu o pregătire militară minimă au fost duși acolo.

Ucraina a mobilizat în jur de 300 – 400 de mii de oameni. Eu cred în momentul de față au și ei aceeași problemă ca și rușii, adică cei mobilizați nu au o pregătire militară pentru a aduce acțiuni de luptă, dar ei sunt oamenii care își apără țara”, a spus Generalul (r) Ștefan Dănilă.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă – și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul. Țineți aproape!”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător